Robotul MonsterBorg și controlerul de motoare ThunderBorg

Compania englezească Freeburn Robotics Limited din care face parte PiBorg, a lansat o nouă campanie de strâns fonduri pe Kickstarter. Campania de strâns fonduri a depățit ținta de £3,000 încă din prima zi de la lansare. Suma nu este foarte mare, însă chiar și așa este impresionantă rapiditatea cu care au reușit să atragă fondurile necesare pentru a porni producția. Proiectul este o idee bună pentru pasinații care folosesc Raspberry Pi la controlul roboților.

PiBorg este specializată doar pe produse compatibile Raspberry Pi. Aceștia au creat în ultimii ani o gamă largă de accesorii si platforme mobile compatibile cu toate plăcile Raspberry Pi. Printre produsele populare este platforma DiddyBorg cu șașe roți.

Revenind la campania actuală, PiBorg a proiectat și vor să lanseze pe piață doua noi produse: un robot mobil cu patru roți și un controler de motoare.

MonsterBorg și ThunderBorg

MonsterBorg și ThunderBorg


Platforma mobilă cu patru roți este MonsterBorg. Căteva detalii despre subiect:

  • nu necesită lipiri sau folosirea unor scule complexe. Ai cumpărat platforma, cu o șurubelniță și ceva efort vei avea un robot inteligent cu Raspberry Pi
  • platforma este comptibilă cu Raspberry Pi 3, Pi 2, B+ sau Pi Zero. Avănd în vedere că kitul nu va conține și o placă Raspberry Pi, este la alegerea ta cu ce versiune de Raspberry Pi vei controla robotul
  • șașiul este din aluminiu, deci rezistent la lovituri, zgârieturi, etc.
  • roțile au un diametru de 105mm / 4 inch. Deci te poți juca cu robotul în parc, în grădină, sau îl poți murdări în noroiul din pădure
  • controlerul de motoare poate scoate până la 5A pe fiecare canal. Deci motoare puternice pentru o astfel de platformă
  • puteți monta o groază de accesorii compatibile cu placa Raspberry Pi. De la camere video, până la servo motoare și senzori

Controlerul de motoare este ThunderBorg. Câteva detalii despre controler:

  • așa cum am spus și mai sus, controlerul poate duce până la 5A pe fiecare dintre cele două canale
  • tensiunea de alimentare este între 7V și 36V. Cu alte cuvinte, puteți folosi controlerul la controlul unei game variate de motoare
  • are control PWM
  • are protecție la curent, la scurt circuit, și la temperatură

Campania de strângere de fonduri o găsiți aici.

Leave a Reply

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.