Doua noi kituri de roboţi de la Freenove (kituri programabile)

Freenove a lansat zilele acestea două noi kituri robotice. Ambele kituri sunt plotforme mobile cu câte trei roţi: două în partea din faţă şi una în partea din spate. Un kit este pentru Raspberry Pi, adică acesta, iar cel pentru Arduino este aici.

Ce îmi place la aceste kituri:

  • designul cu trei roţi este ceva mai puţin întâlnit în categoria hobby;
  • pentru virare, roţile din fată sunt acţionate de un servo motor care le schimbă direcţia;
  • pot fi adăugaţi senzori noi, sau pot fi înlăturaţi senzorii existenţi;
  • majoritatea componentelor pot fi cumpărate din magazinele de componente de hobby, sau pot fi schimbate cu componente de la alte kituri;
  • chiar dacă kiturile sunt făcute pentru clone Arduino sau plăci Raspberry Pi, pot fi utilizate şi alte tipuri de microcontrolere sau plăci de dezvoltare cu sistem de operare;
  • un lucru important, în special pentru începători, este documentaţia. Producătorii au documentat destul de consistent kiturile. Au inclus în ducomentaţie atât partea de asamblare cât şi partea de programare;
  • preţuri decente pentru un astfel de kit, în jur de 79.99 de dolari;

Ce nu îmi place la aceste kituri:

  • majoritatea componentelor principale sunt branduite Freenove. Bineînţeles, aceste componente sunt doar nişte clone, nimic nou;
  • aplicaţia de mobil este doar pentru Android, nu au o versiune de aplicaţie și pentru cei care au iOS;
Kituri cu trei roti de la Freenove

Kituri cu trei roti de la Freenove

Leave a Reply

Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *.